Expoziția va fi deschisă de pe data de 10 iunie până pe 25 iunie, 

programul fiind de la 17.00 la 22.00 în intervalul 11-22 iunie, inclusiv. 











“Cine le vede nu le crede, cine le aude nu le răspunde”. În noaptea de 23 spre 24 iunie, de la
 
asfințitul soarelui și până în zori, Sânzienele dansează și plutesc pe pământ, îndeplinind ritualuri
 
solare benefice oamenilor. 
 

Sărbătoarea fertilității și iubirii, împletește vechi obiceiuri păgâne, dedicate solstițiului de vară, cu
 
credințe creștine legate de Sfântul Ioan Botezătorul. 


Pe Transilvaniei 9, vă așeptăm să sărbătorim Sânzienele, într-un cadru artistic, alternativ și atipic. 
 
În rolul Sînzienelor, Otilia Cadar, Adela Edu și Nona Șerbănescu practică o serie de ritualuri și 
 
farmece în sfera vizualului, luminile și coloana sonoră, fiind susținute de Tudor Petrescu și Mihai 
 
Dragomir.

Veți avea ocazia să parcurgeți primele trei niveluri ale casei, fiecare cu o temă și atmosferă 
 
distincte, conturate în funcție de personalitatea celor trei artiste. La ultimul etaj am pregătit un 
 
spațiu de joaca semnat Burn. 


Atmosfera va fi misterioasă și boemă. Ne place Eliade și a sa Noapte de Sânziene, ne vom juca cu 
 
focul și cu apa, doamnele și domnișoarele vor primi cununi de flori iar cele mai inspirate Sânziene 
 
ce ne vor trece pragul, vor primi mici cadouri, ce le vor aminti mereu de Noaptea de Sânziene de 
 
la Wicked.




 
   







Pe 25 iunie la ora 21.00 va avea loc finisajul expoziției.